atat de aproape totusi atat de departe 5

Capitolul 5: asemănare stranie

Din acea zi, cei doi se intalneau reciproc în mod regulat, fie că este vorba in timpul zi sau noapte. Dan a observat că Hikari părea foarte asemanatoare cu Runo - atât împărtășit aceleași culori preferate, produse alimentare în același mod, aceeași bandă favorit și toate. Dan a încercat să aranjeze excursii pentru ambele dintre ele, astfel încât acestea ar avea mai multe oportunități de a se plimba împreună, dar cea mai mare parte a avut Hikari muncă de idol .

În cele din urmă ..

"Ce zici de mâine ? Esti libera? a spus Dan"

". Yeap! Mâine e ziua mea liberă (:. Hikari-"

"Bine atunci, te voi întâlni la parc, la unsprezece ."

"Așteaptă cu nerăbdare !"

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

În ziua următoare, Dan ar putea simți inima bătând în timp ce el stătea în parc. El a fost îngrijora, a fost nepoliticos din partea lui să mearga fara un cadou? A fost tinuta lui prea neglijenta?

Tocmai atunci, Hikari a apărut în fața lui. Purta un tricou portocaliu pe gât,o pereche de pantaloni scurți albaștri, care corespundea cu pereche ei de cizme negre. Purta o pereche de ochelari de soare .

"Hei, Dan," Hikari zambit, dandu-si ochelari de soare un pic, astfel încât Dan sa o poata recunoaste.

Dan ar putea recunoaște de oriunde. Cu excepția primei datei a lor, el nu a văzut pe Runo lăsand în jos părul ei. Acum, el se uita la o fata care arata exact ca Runo, si care a purtat părul în jos.

"De ce porți ochelari de soare?"

"Ei bine, doar în cazul în care cineva mă recunoaște. Nu vreau ca ziua mea liberă pentru sa fi umpluta cu fanii care ma urmareste pe mine " Hikari șoptit într-o manieră umilă.

"Ei bine, atunci, hai să mergem," Dan zambit, ajungând la mânalui Hikari.

"Unde mergem?" Hikari a cerut acceptand mâna lui Dan.

"Vei vedea," aspus Dan.

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Dan si Hikari au ajuns mai târziu la parcul de distracții, în cazul în care acesta a fost plin de viață, cu țipetele fericite și uralete sălbatice ale copiilor.

Hikari râs, nu tocmai se asteptau sa vina aici.

"E ceva în neregulă?"

"Nu chiar, eu doar.. nu credeam că as putea veni aici."

"Haide, atunci, hai să încercați roller coaster .E cel mai nou în acest parc de distracții!"fara nici un pic de așteptare pentru un răspuns, Dan o trase pe Hikarilala coada lungă de așteptare pentru a merge in parcul de distracții.

Hikari chicoti la comportamentul copilăresc al lui Dan, dar nu spuse nimic.

Asta a fost atunci când Dan nu a putut să nu observ cât de diferit era de Runo. Runo ar fi susținut, și ar spune că ea nu ar vrea să meargă in roller coaster. Din moment ce ea era frică de lucruri în mișcare rapidă, ea ar prefera mai degraba un drum lin și lent pe roata Ferris.

"Deși, aș prefera de fapt, sa merg pe roata Ferris," Hikari șoptit încet, să nu vrea să o audă Dan.

Dar Dan a auzit-o, iar el a zâmbit. Poate că ei au fost la fel, în unele moduri, după toate.

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

"Este sigur că a fost o zi lungă," Hikari părea încântata.

"Da, mai ales cănd timpul nu sa opri ținându-ma în brațe pe mine și țipând în timp ce eram pe roller coaster", Dan chicoti.

Hikari bosumfla obrajii, pliant, bratele ei înainte de piept. "Nu pot da vina pe mine, dacă într-adevăr este cam înfricoșător!" ea a protestat.

Dan zâmbit. Din nou, Hikari îi amintea de Runo. Runo ar fi merluciul obrajii ei și îndoaie brațele ei înainte de piept, dacă ea ar fi fost furioasa. Doi dintre ei au avut o astfel de asemănare stranie. A fost greu să-și imagineze că ele pur și simplu nu erau aceeași persoană.

"Doamne uita-te la timp acum am într-adevăr nevoie sa ma duc înapoi acasă, sau părinții mei sar îngrijorat,!" Hikari se uita la telefonul ei cu o expresie îngrijorată.

"Eu voi merge înapoi, atunci," Dan oferit.

Hikari a acceptat oferta sa, și cei doi au plecat spre casa lui Hikari.

Casa lui Hikari era un apartament, unul mic. Este sigur că părea umil. Dan spuse la revedere din drep cu ușa lui Hikari, o față familiară a apărut la ușă.

"Dan?"

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••